MARTURISIREA PACATELOR

1. DE CE NE MARTURISIM PACATELE?

         Mărturisirea păcatelor se face în primul rând pentru restabilirea relaţiei, legăturii cu Dumnezeu şi deschide posibilitatea curăţirii sufleteşti. Rezultatul mărturisirii este benefic în totalitate: inimă curată, conştiinţă curată, judecată de sine, eliberare de sub sentinţa dată pentru păcatele săvârşite, pregătire pentru eliberare de duhuri necurate şi demoni!

Iacov. 5:16 „ Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

Ioan 3:19-21 „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Psalmi 41:4 „Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”

Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Proverbe 28:13 „ Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.”

1 Ioan 5:16 „Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte.”

1 Ioan 1:5-9 „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Efesieni 5: 8-14 „Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”

1 Ioan 1:10 „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

1 Ioan 2:1 „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.

1 Ioan 1:7 „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”

Ioan 8:34 „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.”

Psalmi 51:5 „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

1 Cronici 21:8 „Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

Romani 4:7 „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!”

Iacov 5:20 „să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.”

Luca 15:7 „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.”

Psalmi 1:1 „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!”

Proverbe 1:10 „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!”

Luca 5:32 „N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”

Romani 5:8 „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

2. RECUNOASTEREA SAVARSIRII PACATELOR

         Primul pas în mărturisirea păcatelor este să recunoşti că ai păcătuit şi apoi să îţi pară rău că ai comis păcatele. Iacov 4:8 (pocăinţa). „Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!”

        Pocăinţa se bazează în primul rând pe voinţa personală, omul judecându-şi faptele săvârşite în lumina Cuvântului lui Dumnezeu!

3. ASUMAREA RESPONSABILITATII IN SAVARSIREA PACATELOR

       Pasul următor, este ca persoana să-şi asume în totalitate răspunderea pentru faptele sale şi nu doar să regrete faptele acelea. Nu trebuie să dea vina pe alţii pentru faptele sale, chiar dacă în unele situaţii a fost „provocat” să comită anumite păcate.

2 Corinteni 7:10-11- Există două tipuri de pocăinţă:

1. Întristare după voinţa Domnului, care aduce pocăinţă, care duce la mântuire. Persoana este tristă pentru că a comis păcatele. Dacă acesta este motivul întristării, atunci persoana în duh se separă de acel păcat şi inima se eliberează de legăturile acelui păcat. Nu va mai exista în inima dorinţa de comite aceleaşi păcate. În aceasta situaţie s-a produs curăţenia interioară, care lasă un loc gol în duhul omului, urmând ca acest loc să fie umplut de Duhul Sfânt, care aduce starea de sfinţenie în inima omului.

2. Pocăinţa lumească- care duce la moarte: de aceea este tristă persoana ca nu poate să comită păcatul. (ca sa intelegeti faceti o paralela cu starile de dependenta la alcool sau tutun sau chiar dorinta de a tine post in conditiile in care consuma snitel de soia, branza sau pateu vegetal – pacatuieste in continuare cu gandul prin pofta trupeasca). Stie ca nu e bine ce il indeamna trupul, se abtine cu greu dar cedeaza usor, e trist si abatut iar in interior are loc o lupta intre dorinta si credinta. Rezultatul acestei situaţii poate aduce ruperea definitivă a legăturii cu Dumnezeu. Atât de puternice pot fi poftele trupeşti încât Duhul Sfânt nu mai poate stăpâni persoana în cauză (nu mai insită să îl convingă de păcat) care acordă atenţie totală manifestării poftelor trupeşti şi a viciilor pe care dealtfel nu le poate realiza şi din cauza asta va suferi, se va chinui şi de aceea sentimentele persoanei vor fi reci, fără bucurie şi fericire. În timpul mărturisirii persoana în cauză chiar dacă nu înţelege totul, trebuie să se bazeze pe credinţa în autenticitatea şi credibilitatea Cuvântului Domnului şi astfel totul va decurge după voinţa Domnului.

Leviticul 5:17-18 - ne arată că păcatele săvârşite fără ştiinţă nu sunt trecute cu vederea, de aceea trebuie: să-ţi pară rău, să urăşti pacatul, să te rupi (desparţi) de el, să-l părăseşti, să-ţi devină duşman – te vei elibera de el. Mărturisirea păcatelor se va face nu numai în faţa (prezenţa) Domnului ci şi în prezenţa a unui sau doi fraţi de credinţă (consilier, pastor, duhovnic ) Iacov 5: 16, ca păcatul să ajungă la lumină (1 Ioan 1:5-10) de aceea nu e bine ca ruşinea să nu fie un obstacol în mărturisirea păcatelor ci din contra e bine să se înceapă cu păcatele cele mai ruşinoase. E bine dacă omul este puţin mai dur în această privinţă cu el însuşi (atunci când este vorba de păcate) pentru că se desparte mai repede de păcatele grele.1 Corinteni 9:27

4. MARTURISIREA PACATELOR

Mărturisirea păcatelor - nu este spovedanie prin care, printr-un mod mistic este „dezlegată” persoana de păcat dar fără ca aceasta să fie convertită (născută din nou). Aceste persoane după acea „dezlegare” nu au puterea de a contracara ispitele şi comit din nou aceleaşi păcate. Naşterea din nou şi umplerea cu Duh Sfânt este esenţială în lupta împotriva păcatului.Ioan 3:5-12 , Romani 8:3 Ţelul final al mărturisirii păcatelor este eliberarea totală: Iov 28:28, Psalmul 32:5,Proverbe 8:13.

Mărturisirea păcatelor – este o disciplină spirituală. Mărturisirea este o disciplină dificilă pentru unii credincioşi deoarece, adesea, aceştia privesc comunitatea celor credincioşi ca pe o părtăşie a sfinţilor, înainte de a o vedea ca pe o părtăşie a celor păcătoşi. Adică, ei cred că toţi ceilalţi sunt mult avansaţi în sfinţenie, în timp ce ei sunt izolaţi şi singuri în păcatul şi slăbiciunile lor. Ei nu suportă să dezvăluie altora eşecurile şi slăbiciunile lor. Ei îşi închipuie că sunt singurii care calcă alături de calea ce duce spre cer, de aceea unii se ascund de alţii şi în cele din urmă riscă să trăiască în minciuni voalate şi în ipocrizie. Frica, ruşinea şi mândria se ţin scai de unii credincioşi le întunecă perspectiva dragostei iertătoare a lui Dumnezeu. Mărturisindu-ne unii în faţa altora declanşăm o putere vindecătoare interioară prin care, omenescul din noi nu mai este negat, ci transformat.

5. AUTORITATEA DE A IERTA ESTE A TATALUI CERESC, PRIN DOMNUL ISUS IN FATA FRATILOR DE CREDINTA:

      Adepţilor lui Isus (ucenicilor) li s-a dat autoritatea de a asculta mărturisirea păcatelor şi de a cere iertarea în NUMELE lui ISUS. Ioan 20:23 „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”- De ce să dăm înapoi de la o lucrare generatoare de viaţă? Acest lucru este transferat tuturor celor chemaţi de Domnul Isus să facă lucrarea Sa pe pământ .(apostoli, episcopi, pastori, prezbiteri, evanghelişti, învăţători, proroci, diaconi, slujitorii Domnului ) Efeseni 4:7-15

      Este adevărat că omul credincios poate răzbate spre o viaţă nouă în puterea iertătoare a jertfei de pe cruce a Domnului Isus Hristos, fără ajutorul unui ascultator uman al pacatelor semenilor. În timpul Reformei, această realitate a pătruns în Biserică ca un current de aer proaspăt, a răsunat ca o trâmbiţă a eliberării din robia şi manipularea insinuate de sistemul ecleziastic al confesiunii. Nu trebuie să uităm însă nici faptul că, atunci când a fost introdus şi practicat corect sistemul confesional (mărturisirea păcatelor) acesta a declanşat o adevărată trezire spirituală şi o înnoire a evlaviei şi sfinţeniei personale a oamenilor.

6. ETAPE PRACTICE ÎN ÎNFĂPTUIREA UNEI MĂRTURISIRI:

   Trei lucruri sunt necesare pentru o mărturisire bună: cercetarea conştiinţei, căinţa şi hotărârea de a evita păcatul .

- Cercetarea conştiinţei; este clipa când sufletul vine sub privirea scrutătoare a lui Dumnezeu şi când, în prezenţa Sa tăcută şi iubitoare, sufletul este adânc străpuns, devenind conştient de păcatele care trebuie mărturisite, iertate şi îndepărtate pentru a putea să continue relaţia cu Dumnezeu. Noi îl rugăm pe Dumnezeu să ne mişte inima şi să ne arate prin Duhul Sfânt acele domenii care au nevoie de atingera Sa iertătoare şi vindecătoare. Trebuie să fim gata să ne confruntăm cu păcate concrete. O mărturisire generală ne cruţă de umilinţă şi ruşine, dar nu va genera o vindecare launtrică şi nici o eliberare. Oamenii care au venit la Isus au venit cu păcate concrete şi evidente şi au fost iertaţi pentru fiecare în parte. Este foarte uşor să evităm adevărata noastră vină printr-o mărturisire generală. Mărturisirea vizează păcate concrete. Când spunem păcate concrete nu ne referim numai la păcate exterioare şi uşor de identificat, ci şi la păcate ale inimii. Totuşi, în dorinţa noastră de a fi precişi, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă, periculoasă, de a fi exagerat de preocupaţi să descriem totul în cele mai mici detalii.

- Căinţa – este necesară pentru o bună mărturisire. Părerea de rău într-o mărturisire nu este în primul rând o emoţie, deşi implică trăirea emoţională. Ea este, mai degrabă, o aversiune faţă de fapta comisă, un regret din adâncul inimii pentru că am rănit inima Tatălui Ceresc. Căinţa este o chestiune de voinţă, înainte de a fi o problemă emoţională. De fapt, căinţa emoţională, fără o căinţă sfântă a voinţei, distruge mărturisirea. Cainta trebuie sa inceapa prin a cere iertare pesoanelor fata de care am pacatuit faptic si direct.

- Hotărârea de a evita păcatul; este al treilea lucru necesar pentru o bună mărturisire. Mărtuisirea păcatelor începe cu zbucium si durere dar se termină în bucurie. Iertarea păcatelor este o sărbătoare, pentru că din ea rezultă o viaţă cu adevărat schimbată! Crestinul intors la Dumnezeu simte acest moment in adancul inimii lui si viata lui se schimba, teama, grijile, necazurile si toate problemele lumesti sunt dintr-o data nesemnificative sau chiar inexistente, armonia se instaureaza in viata lui, in familia lui si in tot ce face.

7. CUI SĂ NE CONFESĂM ?

        Teologic, este absolut corect să afirmăm că orice creştin poate primi confesiunea altuia, dar nu orice creştin are suficientă autoritate spirituală, empatie şi înţelegere. Din nefericire este o realitate că unii oameni sunt cu totul incapabili să păstreze un secret. Alţii sunt descalificaţi pentru că s-ar îngrozi la auzul anumitor păcate. Iar alţii, neînţelegând natura şi valoarea mărturisirii păcatelor ar ridica din umeri spunând:” mare lucru!” Din fericire, însă, mulţi credincioşi sunt capabili şi capabili să ajute pe semenii lor în a-i conduce în procesul de mărturisire. Calităţile-cheie ale celui care poate primi o confesiune (mărturisire) sunt: maturitatea spiritulă, ungerea şi viaţă de rugăciune, înţelepciunea, compasiunea, bunul simţ, capacitatea de a păstra un secret (confidenţialitate) şi bun consilier (sfătuitor) şi nu în ultimul rând simţul umorului. De cele mai multe ori aceştia sunt, apostoli, episcopi, pastori, prezbiteri, evanghelişti, învăţători, proroci, diaconi, slujitorii Domnului) Efeseni 4:7-15 lideri creştini dar şi creştini maturi spiritual.

        În Vechiul Testament trebuiau prezentate jertfe de vină pentru păcatul săvârşit care trebuiau duse preoţilor, care la rândul lor le prezentau înaintea Domnului pentru ispăşirea păcatelor. Procedura era aşa, că, cel care venea pentru a aduce jertfe pentru păcatele sale, îşi punea mâna pe capul animalului pentru jertfă şi îşi mărturisea păcatele cu voce tare, transferându-se astfel asupra animalului care era apoi era dus de către preoţi şi leviţi la altar pentru jertfire. Ştim din învăţătura Scripturii că plata păcatului este moartea. Acest gest era vizibil, deci reprezenta o mărturisire a păcatelor prin fapte, mărturisire concreta de exemplu: timpul, locul, situaţia păcatelor săvârşite de curând. Leviticul 4:13-14, 5:5-6

        Exemple de mărturisiri: Iosua 7:19-21; 2 Samuel12:5-9 ; Neemia 9:2-3 ; Ezra 10:14 ;

Psalmi 51; Psalmi 32 ; Matei 3:6 ; Fapte Ap 19:18

Important: Înainte de mărturisirea păcatelor sau între timp - iertarea altor persoane - face

posibilă şi ajută foarte mult la eliberare! Luca 11:4

Biblia este cel mai important „catalog” al păcatelor: Fapte Ap 15:20 , Exodul 20:1-17,

Matei capitole 5,7, Marcu 7:21-22 , Galaţieni 4:19-21 , 1 Corint 5:10-11 , 6:9-12 Romani

1:18-32, 2 Timotei 3:2-5 , Efeseni 5:3-13, Apocalipsa 21:8 , Coloseni 3:5-10 , Titus 3:3 ,

Apocalipsa 22:15 , 1 Timotei 1:9-10 , 1 Petru 4:3-15

8. INVENTARUL PACATELOR:

• Păcate spirituale

• Păcatele oculte

• Păcate sexuale

• Păcate săvârşite prin vorbire (păcatele limbii)

• Păcatele poftelor pasionale

• Păcatele sentimentale

• Păcatele gândirii intelectuale

Păcatele sunt gânduri, vorbe şi fapte, deci au timpul şi locul concret în care au fost săvârşite. Fiecare lasă urme mari în personalitate şi deformează identitatea omului! De aceea trebuie mărturisite şi îndepărtate (renunţat) de ele.

Sursa inspiratie text: www.bisericalogos.ro