Efectul dinamic Casimir, prezis încă din 1970, a fost în sfârşit confirmat, cu ajutorul unui experiment conceput de oamenii de ştiinţă suedezi.
Fizicienii de la Universitatea Tehnologică Chalmers din Gothenburg au reuşit să creeze lumină din vid, spaţiul cel mai apropiat de nimic din toate câte există, reuşind astfel să demonstreze un fenomen prezis în urmă cu 40 de ani. Vidul este un spaţiu în care nu există atomi, elementele care alcătuiesc aerul, alte gaze şi obiectele din jurul nostru.
Dintr-unul dintre principiile fizice rezultă că vidul este "populat" de diferite particule subatomice care există şi nu există în acelaşi timp, numite particule virtuale. Acest principiu al incertitudini arată că nu poate fi determinată cu precizie starea cuantică a unei particule, scrie world-science.net.
Într-un studiu publicat în revista "Nature", fizicienii susţin că au reuşit să determine aceste particule să- şi părăsească stare virtuală şi să devină fotoni adevăraţi, adică lumină care poate fi măsurată.
Fizicianul Gerald Moore a prezis în 1970 că asta se va întâmpla în cazul în care fotonii virtuali s-ar reflecta dintr-o oglindă care se mişcă cu viteza luminii.
"De vreme ce nu e posibil să facem o oglindă să se mişte atât de rapid, am folosit o altă metodă pentru a obţine acelaşi efect. În loc să variem distanţa fizică faţă de o oglindă, am variat distanţa electrică faţă de un circuit electric care acţionează ca o oglindă în raport cu microundele", a explicat Per Delsing.
http://www.youtube.com/watch?v=TXWAlexTb9E&feature=autoplay&list=PLD396A993E3BE3DC6&lf=results_main&playnext=1
RăspundețiȘtergere