BISERICI ABUZIVE SI INDEPARTAREA DE CRESTINISM

         Tuturora ne sunt cunoscute cultele crestine. Există însă unele grupări cu caracteristici cultice care nu corespund ca profil cultelor crestine traditionale, protestante sau neoprotestante. Aceste grupari sunt calificate uneori biserici abuzive, ele par la prima vedere a fi foarte corecte în aspectele doctrinare. Ceea ce distinge însă aceste grupări sau biserici de creştinismul autentic sunt metodologia abuzivă şi filozofia cultică de slujire religioasă. Aici vedem tot mai pregnant sectele care neaga apartenenta la cultele traditionale sau evanghelice, cele care speculeaza sau pun accentul mult prea rigid pe unele versete biblice pe care isi cladesc intreaga doctrina, considerandu-se unice acceptate de Dumnezeu.

        În cartea sa, Biserici care abuzează, Dr. Ronald Enroth examinează cu îngrijorare câteva dintre aceste biserici răspândite în Statele Unite. El dezvăluie metodele cultice de care uzează aceste grupări şi evidenţiază câteva semne distinctive ale bisericilor abuzive. La acest punct voi prezenta pe scurt fiecare din aceste caracteristici.

Prima: bisericile abuzive au un stil de conducere orientat spre controlul individului.

A doua: liderii acestor biserici folosesc deseori manipularea pentru a obţine supunerea completă din partea membrilor.

A treia: este prezent un stil de viaţă rigid, reglementat, implicând numeroase cerinţe şi precizări detaliate pentru viaţa de zi cu zi.

A patra: bisericile tind să-şi schimbe frecvent numele, îndeosebi atunci când se fac dezvăluiri în mass-media.

A cincia: denunţarea altor biserici este obişnuită, pentru ca se consideră superioare tuturor celorlalte biserici.

A şasea: aceste biserici au un complex de persecuţie şi se văd pe ele ca fiind persecutate de lume, de presă şi de celelalte biserici creştine.

A şaptea: bisericile abuzive îşi fixează ca ţintă adulţii tineri cu vârsta între 18 şi 25 de ani.

Al optulea, şi cel din urmă semn al bisericilor abuzive este marea dificultate pe care o au membrii să iasă afară sau să părăsească aceste biserici, un proces marcat adesea de probleme sociale, psihice şi emoţionale.

        Cei implicaţi într-o biserică care pare să reflecte aceste caracteristici ar fi înţelepţi să evalueze temeinic situaţia şi să părăsească biserica dacă este potrivit. Rămânerea poate spori riscul afectării relaţiilor de familie şi măreşte probabilitatea de pierdere a perspectivei de viitor. Membrii acestor biserici dezvoltă adesea o percepţie distorsionată a realităţii, nu au încredere în oameni, şi suferă de stres, teamă şi depresie. Unii foşti membri continuă chiar să experimenteze aceste lucruri după scăparea dintr-o biserică abuzivă. Există de asemenea câteva cazuri dovedite în care asocierea cu o biserică abuzivă a dus la tragedii in viata familiilor celor apartinand acestor comunitati
         Unele din aceste grupări au reţele de biserici surori. În alte cazuri aceste grupări s-au desprins din denominaţiuni mai însemnate.

        Uneori grupurile noi au fost denunţate de denominaţiunea de bază. Asemenea grupuri adesea se deghizează prin schimbarea frecventă a numelui organizaţiei, în special după publicitatea negativă.

        Această practică face şi mai dificilă pentru omul nebănuitor stabilirea naturii acestor organizaţii.  În unele campusuri universitare asemenea mişcări studenţeşti sunt printre cele mai mari grupuri din centrele respective. Este important ca toţi creştinii de astăzi să cunoască Biblia şi să ştie cum să recunoască asemenea biserici, astfel încât să nu cadă în capcana lor. Pentru a-i ajuta pe oameni să-şi dea seama mai bine de bisericile care abuzează de membrii lor, vreau acum să parcurg mai detaliat cele opt caracteristici pe care le-am menţionat.

1. Conducere orientată spre controlul individului

Un aspect central al bisericii abuzive este stilul de conducere orientat spre controlul individului. Liderul dintr-o biserică abuzivă este dogmatic, încrezut, arogant şi punctul spiritual de focalizare în viaţa celor ce-l urmează.

Liderul pretinde că este mai în armonie cu Dumnezeu din punct de vedere spiritual decât oricare altul. El susţine că are pătrunderea în Scripturi pe care n-o mai are nimeni.

Sau ar putea afirma că primeşte revelaţii personale de la Dumnezeu. Din cauza acestor pretenţii poziţia şi punctele de credinţă ale liderului nu pot fi puse la îndoială (vezi batranii)

Afirmaţiile lui sunt definitive. Pentru membrii acestui tip de biserică sau grupare punerea la îndoială a liderului este echivalent cu punerea la îndoială a lui Dumnezeu. Deşi s-ar putea ca liderul să nu iasă la rampă şi să susţină acest fapt, această atitudine este evidentă din tratamentul la care sunt supuşi cei care contestă sau provoacă liderul. Liderul mişcării ia deseori decizii personale pentru discipolii lui. Gândirea pe cont propriu este interzisă; astfel discipolii devin dependenţi de lider. În ierarhia unei asemenea biserici liderul nu este sau tinde să nu fie răspunzător în faţa nimănui. Chiar dacă există şi un comitet de bătrâni, de obicei acesta este compus din oameni loiali liderului sau care nu intră niciodată în dezacord cu el. Acest stil de conducere nu este unul aprobat de Biblie. Conform Scripturii toţi credincioşii au în egală măsură acces la Dumnezeu şi sunt egali înaintea lui pentru că toţi suntem creaţi după imaginea lui şi ne aflăm sub autoritatea Bibliei, Cu-vântul lui Dumnezeu. În 1 Tesaloniceni 5:21 credincioşii sunt sfătuiţi să măsoare toate învăţăturile cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fapte 17:11 arată că şi chiar apostolul Pavel era sub autoritatea Bibliei, iar bereenii au fost lăudaţi pentru că verificau învăţăturile lui Pavel cu ajutorul Scripturilor. Liderii şi laicii trebuie deopotrivă să trăiască conform Scripturii.

2. Manipularea membrilor

Bisericile abuzive se caracterizează prin manipularea membrilor. Manipularea este folosirea de forţe exterioare pentru a-i determina pe alţii să facă ceea ce vrea cineva. Aici manipularea este folosită pentru a-i face pe oameni să se supună conducerii bisericii. Tactica manipulării include folosirea sentimentului de vinovăţie, presiunea privirii încruntate, intimidarea şi ameninţarea cu judecata lui Dumnezeu pentru neascultare. Deseori disciplina severă este administrată în public pentru a asigura ridiculizarea şi înjosirea, eliminarea din congregatie si izolarea. Marturisirea publica a pacatelor si rugaciunea de iertare a lor sunt ignorate iar membrilor comunitatii le este interzis a mai vorbi cu cel excomunicat.

O altă tactică este politica “păstoririi”. Această strategie, aşa cum este practicată în multe biserici abuzive, pretinde fiecărei persoane să fie personal răspunzătoare în faţa altei persoane mai experimentate. Acesteia trebuie să i se dezvăluie toate gândurile şi sentimentele profunde, şi cu ea trebuie discutate deciziile viitoare. Informaţiile personale respective nu sunt folosite pentru a ajuta membrul, ci pentru a-l controla.

Un alt mijloc de control este izolarea. Bisericile abuzive ar putea tăia contactul între un membru nou şi familia lui, vechii prieteni şi oricine altcineva neasociat cu biserica.

Cât de diferit este acest stil de conducere de conducerea lui Isus, păstorul cel bun care-şi conduce oile în mod iubitor, tandru, umil şi cu sacrificiu de sine.

3. Un stil de viaţă rigid, reglementat prin multe legi

A treia caracteristică a bisericilor abuzive este stilul de viaţă rigid, legalistic al membrilor lor. Inflexibilitatea este rezultatul natural al stilului conducerii. Bisericile abuzive pretind o devoţiune neşovăitoare faţă de biserică de la discipolii lor. Supunerea faţă de biserică are prioritate în raport cu supunerea faţă de Dumnezeu, familie sau orice altceva.

Deseori membrilor li se cere sau sunt constrânşi să asiste la studii biblice cinci, şase sau şapte zile pe săptămână. Există cerinţa să se meargă în evanghelizare; trebuie atinsă o anumită cotă de contacte cu oamenii, iar unele biserici chiar le cer membrilor să completeze fişe de evidenţă a timpului, consemnând câte ore au petrecut în slujba congregatiei sau in lucrare, etc. Se fac agende de lucru zilnice aşa încât persoana îndeplineşte fără sfârşit serviciul cerut de biserică.

Nişte foşti membri ai unei biserici abuzive mi-au povestit că lucrau pentru biserica lor de la 5 dimineaţa până la 12 noaptea cinci zile pe săptămână. Membrii acestor biserici întrerup şcoala, încetează să mai lucreze sau chiar îşi neglijează familiile pentru a face lucrarea cerută de biserică. Există de asemenea linii directoare pentru ţinută, întâlniri, finanţe şi aşa mai departe. Asemenea detalii sunt considerate de importanţă covârşitoare în aceste biserici. În bisericile de acest fel, oamenii încep să-şi piardă identitatea personală şi ajung să acţioneze ca roboţii programaţi. De multe ori presiunea şi cerinţele bisericii fac ca unii membri să cedeze nervos sau să cadă într-o depresie severă. Când mă gândesc la aceste caracteristici îmi amintesc de cuvintele lui Isus despre fariseii care “leagă sarcini apăsătoare şi cu greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte” (Mat. 23:4). Ce contrast cu stilul de conducere al lui Isus care a spus: “Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră… Căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară.” (Mat. 11:28-30).

4. Schimbarea frecventă a numelui grupării sau bisericii

A patra caracteristică a bisericilor abuzive este o rutină de schimbare sistematică a numelui bisericii sau serviciului din campusul universitar. Adesea schimbarea numelui este reacţia la publicitatea nefavorabilă din partea mass-media. Unele biserici abuzive şi-au schimbat numele de mai multe ori în cursul a câţiva ani. Dacă eşti într-o astfel de biserică care şi-a schimbat de mai multe ori numele datorită publicităţii negative sau dacă simţi o presiune necontenită să satisfaci cerinţele ei, este probabil timpul să evaluezi cu grijă activitatea bisericii şi participarea ta la ea.

5. Denunţarea celorlalte biserici

Să analizăm acum o a cincea caracteristică: bisericile abuzive denunţă de obicei toate celelalte biserici creştine. Ele se consideră o elită spirituală. Ele simt că sunt singurele care au adevărul şi că toate celelalte biserici sunt corupte. Astfel ele nu se asociază cu alte biserici creştine. Adesea se referă la ele însele ca la un grup special aşa ca “Beretele Verzi ale lui Dumnezeu”, “Rămăşiţa fidelă” sau “Armata lui Dumnezeu din timpul sfârşitului”. Există un sentiment de mândrie în bisericile abuzive pentru că membrii simt că au o relaţie specială cu Dumnezeu şi cu mişcarea Lui în lume.

În cartea lui, Biserici care abuzează, Dr. Ron Enroth citează cuvintele unui fost membru al unui asemenea grup: “Deşi nu am spus-o deschis, în adâncul inimii noastre simţeam că nu era nici un loc în lume asemenea adunării noastre. Ne imaginam că restul creştinătăţii era plecată în pauza de masă”. Biblia însă arată clar că din punct de vedere spiritual nu există grupuri sau biserici de elită. Efeseni 4:3-6 spune: “Faceţi orice efort să păstraţi unitatea spiritului prin legătura păcii. Există un singur corp şi un singur spirit, aşa cum aţi fost chemaţi la o singură speranţă, atunci când aţi fost chemaţi, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez; un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor.”

Biserica creştină universală este unită prin acelaşi Dumnezeu, acelaşi spirit sfânt şi prin punctele de credinţă fundamentale ale Bibliei care includ lucruri ca autoritatea Scripturii, moartea şi învierea lui Cristos, justificarea numai prin credinţă, etc. În aceste adevăruri centrale noi rămânem uniţi. O biserică care crede că este o elită şi nu se asociază cu celelalte biserici creştine, nu este motivată de spiritul lui Dumnezeu, ci de mândria dezbinatoare.

6. Complexul persecuţiei

A şasea caracteristică urmează firesc. Din cauză că bisericile abuzive se văd pe ele însele ca o elită, ele se aşteaptă la persecuţie în lume şi chiar o alimentează. Critica şi demascarea din partea mijloacelor de informare sunt văzute ca dovezi că ele sunt biserica adevărată persecutată de Satan. Totuşi persecuţia atrasă de bisericile abuzive este diferită de persecuţia care a venit peste Isus şi apostoli.

Isus şi apostolii au fost persecutaţi pentru predicarea adevărului. Bisericile abuzive îşi atrag o mare parte din publicitatea negativă datorită propriilor lor acţiuni. Însă orice critică primită, indiferent din ce sursă, creştină sau lumească, este văzută întotdeauna ca un atac al lui Satan, chiar dacă critica este bazată pe Biblie. Aceasta face dificilă depunerea de mărturie unui membru dintr-o asemenea biserică pentru că el va vedea încercarea ta de a împărtăşi evanghelia cu el drept persecuţie. Adesea în cazuri ca acestea când sunt acuzat că persecut, răspund doar atât: “Sunt aici şi vorbesc cu dumneavoastră din Cuvântul lui Dumnezeu în care spuneţi că credeţi. Cum poate fi acest lucru persecuţie?” Această abordare permite uneori continuarea dialogului cu un membru al unei biserici abuzive căruia i s-a spălat creierul să creadă că orice opoziţie este persecuţie.

7. Fixarea ca ţintă a adulţilor tineri, victimizarea lor si tendinta de pedepsire si exemplificare a pacatului prin acestia

A şaptea caracteristică a bisericilor abuzive este că ele tind să-şi fixeze ca ţintă adulţii tineri cu vârsta între 18-25 ani, care se află în clasa mijlocie, bine educaţi, idealişti şi adesea creştini imaturi. Adulţii tineri constituie grupa perfectă de vârsta asupra căreia să se concentreze, fiindcă ei sunt adesea în căutarea unei cauze pentru care să trăiască şi au nevoie de dragoste, afirmare şi acceptare.

Deseori aceste biserici asigură aceste lucruri, iar liderii îşi asumă frecvent rolul de părinţi surogat.

8. Proces dureros de retragere

A opta caracteristică este un proces de ieşire dureros şi dificil. Membrii din multe biserici de acest gen se tem să plece din cauza intimidării, a presiunii şi a ameninţării cu judecata divină. Uneori membrii care se retrag sunt hărţuiţi şi urmăriţi de liderii bisericii. De cele mai multe ori foştii membri sunt ridiculizaţi în public şi umiliţi în faţa bisericii, iar celor care rămân li se spune să nu se asocieze în nici un fel cu un fost membru. Această practică este numită evitare.

Mulţi care părăsesc biserici abuzive, din cauza spălării creierului şi a intimidării simt că parcă l-ar părăsi pe Dumnezeu însuşi. Nici unul din foştii membri nu se va mai asocia cu ei, şi se vor simţi izolaţi, abuzaţi, timoraţi în faţa lumii. Un fost membru al unui serviciu în campus a spus: “Dacă pleci fără aprobarea conducerii, condamnarea şi vinovăţia sunt îngrămădite asupra ta.

Permiteţi-mi să închei această disertaţie, dezvăluindu-vă câteva moduri practice de a ajunge la cei care sunt prinşi în biserici abuzive. Mai întâi trebuie să începem cu o rugăciune personală. Depunerea de mărturie către cei cu creierele spălate din bisericile abuzive este adesea o provocare serioasă. Deseori liderii nu vor permite unui membru individual să se întâlnească cu unul din afară, neînsoţit de un bătrân, de o persoană mai experimentată care este antrenată în dezbateri şi/sau intimidare. Astfel trebuie să ne rugăm (1) pentru o şansă de a vorbi cu respectivul şi (2) ca el să fie deschis la ce avem noi de împărtăşit.

În al doilea rând, confruntă în mod iubitor persoana cu câteva subiecte biblice. Adesea bisericile abuzive au o învăţătură bizară ori o eroare teologică care poate fi evidenţiată. În cartea sa Biserici care abuzează, Dr. Ron Enroth prezintă cu probe câteva exemple în acest sens. De pildă, liderul unei biserici avea învăţături ciudate bazate pe revelaţiile lui extrabiblice pretins divine.1 Acestea includeau legi dietetice, comportamentul sexual, decorarea căminului şi altele. Liderul unui alt grup îi numea pe doctori “zeităţi medicale”. El de asemenea afirma că medicamentele au nume demonice şi că dacă sunt luate predispun la influenţa demonilor.2 Relevarea erorilor, inconsistenţelor şi a punctelor de credinţă bizare poate deschide mintea interlocutorului şi îl pregăteşte să înceapă să pună întrebări.

În al treilea rând, arată-i articole care s-ar putea găsi în ziare sau reviste în legătura cu biserica lui. Cartea din care am citat deja de mai multe ori, Biserici care abuzează, este o resursă excelentă. Cheia este să-l determini pe interlocutor să înceapă a se interesa, punând întrebări şi căutând el însuşi răspunsuri. Spune-i să testeze orice cu Scripturile şi să nu se reţină să întrebe. Dacă liderul are reţineri sau ezită să răspundă la întrebările oneste ale unui membru, maturitatea conducerii acestuia ar putea fi privită ca suspectă. Isus a zis că adevărul este un instrument al libertăţii, nu al încătuşării. El a spus: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).