ÎMPĂRTĂŞIND EVANGHELIA CU UN MUSULMAN
Cele trei subiecte cheie de discuţie dintre un creştin şi un musulman ar trebui să fie, natura iubitoare a lui Dumnezeu, identitatea şi Dumnezeirea lui Isus Hristos şi mîntuirea numai prin har fără fapte religioase. Creştinii pot spune musulmanilor că Dumnezeul creştin întrece şi depăşeşte mărginirea şi păcătoşenia omului fiindcă Acestuia îi pasă de oameni şi îi iubeşte în mod individual. Dragostea divină, concept care lipseşte din structura religioasă a Islamului este totuşi esenţială împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi acceptării lor de către El. O puternică mărturie a Scripturii în favoarea iubirii lui Dumnezeu este Ioan 3:16, "Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică".
În acest verset se găsesc cele mai multe superlative conţinute într-o singură frază a Scripturii. Cel mai mare motiv: “Fiindcă atît de mult a iubit D-zeu lumea"
Cel mai mare iubitor:“D-zeu“
Cel mai mare gest: “a dat“
Cel mai mare sacrificiu: “pe Fiul Său“
Cel mai mare privilegiu: “oricine crede în El“
Cea mai mare salvare:“să nu piară“
Cea mai simplă condiţie: “a crede“
Cel mai mare dar: “viaţă veşnică“
Cel mai scump cadou: “Isus“
Cel mai nevrednic primitor: “lumea“
Fără această demonstraţie de dragoste, în trimiterea Fiului lui Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu ar fi fost irealizabilă din cauza păcatelor oamenilor. Dar, dragostea lui Dumnezeu s-a arătat în faptul că în loc de a trimite întîi judecata, El l-a trimis întîi pe Fiul Său pentru a oferi o şansă acelora care vor crede în El. Dar aceasta nu înseamnă că El nu va mai judeca păcatele, ci numai că cei ce au păcătuit, dar l-au primit pe Isus, vor avea parte de dragostea lui Dumnezeu şi nu de mînia Lui !
Cînd li se vorbeşte despre Isus Hristos mulţi musulmani refuză să asculte, afirmînd că Scripturile noastre sînt deformate şi că nu merită încredere. Această afirmaţie este nefondată fiindcă în zilele noastre există peste 24.000 de manuscrise numai ale Noului Testament dintre care 5.300 sînt manuscrise greceşti scrise de mînă. Conform ştiinţei criticismului textual, comparaţiile făcute între aceste manuscrise au stabilit o acurateţe/precizie a textului de 99,5%. Integritatea textului Vechiului Testament este de asemenea atestată de fidelitatea procesului de transcriere, în urma comparării lui cu Sulurile de la Marea Moartă şi prin compararea cu Septuagintul (traducerea în greacă a Vechiului Testament efectuată între anii 280, înainte de Hristos, şi 250 înainte de Hristos, de către 70 de cărturari - de aici, denumirea). În schimb, în urma comparării Koranului cu Biblia descoperim numeroase inexactităţi şi "anacronisme" (adică, erori în fixarea datelor unor evenimente istorice) . Gleason Archer Jr. prezintă în cartea sa "A Survey of Old Testament Introduction", 13 astfel de erori.
Nu pe acestea vi le prezentăm în detaliu în prezentul material însă vă îndemn să comparaţi astfel de contradicţii şi inexactităţi cu relatări ale Bibliei:
SUBIECTE KORAN - BIBLIE
1.Fii nenumiţi ai lui Noe Sura 11:42-43Gen. 6,7 şi 10
2.Iosif şi fraţii săi Sura 12:11-20 Gen. 37
3.Soţia lui Potifar Sura 12:21-32 Gen. 39
4.Temniţa din Egipt Sura 12:36-55 Gen. 40
5.Israeliţii Sura 26:55-60 Exod. 1:9;12:31-36
6.Întoarcerea evreilor în Egipt Sura 2:57-60 Exodul, Numeri
7.Semnele lui Dumnezeu nu sînt crezute Sura 2:61(nici o dovadă)
8.Saul şi Ghedeon sînt confundaţi Sura 2:249 Jud. 7:5-8
9.Maria. Soţia lui Imran Sura 3:31 În toate cele 4 evanghelii
10.Zaharia rămîne mut doar trei zile Sura 3:41 Luca 1:18-20
11.Dumnezeu ascunde trupul lui Isus Sura 3:55 Din toate cele 4 Evanghelii
12.Mahomed este “paracletos”, adică Mîngîietorul Sura 61:6 Ioan 16:713.Trinitatea şi Dumnezeirea lui Hristos nu sînt adevărate Sura 5:119 Marcu 14:61-62
Chiar fără a poseda multe cunoştinţe biblice, simpla comparare a pasajelor va dezvălui care este textul autoritar cu privire la subiectul respectiv.
Înlăturarea prejudecăţilor dintre musulmani şi creştini
Atunci cînd sînteţi în situaţia de a-i mărturisi Evanghelia unui musulman este foarte probabil că vă veţi izbi de prejudecăţi născute dintr-o necunoaştere a evenimentelor istorice şi a motivelor care au dus la desfăşurarea cruciadelor, spre exemplu. Bineînţeles că prejudecăţile există de ambele părţi, dar creştinii care au ca roadă dragostea pot să le depăşească, fiindcă "dragostea...nu se gîndeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire..." (1 Cor.13:5,6), ci doreşte mîntuirea tuturor oamenilor!Iată cîteva dintre cele mai întîlnite concepţii greşite pe care musulmanii le au despre creştini şi în acelaşi timp, pe care creştinii le au despre musulmani:
1. Concepţii greşite/prejudecăţi cu privire la musulmani
Faptul că toţi arabii sînt musulmani şi că toţi musulmanii sînt arabi, este o prejudecată. Observaţi că, există evrei arabi şi de asemenea, arabi creştini. Că există, musulmani europeni şi musulmani negri (africani).Faptul că, teroriştii arabi şi radicalii fundamentalişti islamici reprezintă corect Islamul este o prejudecată. Observaţi că, cei mai mulţi musulmani nu susţin violenţa ca o parte normală sau acceptabilă a vieţii.
2. Concepţii greşite/prejudecăţi cu privire la creştini
Faptul că toţi europenii sînt creştini şi că toţi creştinii sînt europeni, este o prejudecată. Observaţi că, o mare parte din aceştia au fost crescuţi şi educaţi în societăţi comuniste care-l neagă pe Isus Hristos şi că le-a fost insuflat un spirit ateu. După aceea, mai sînt alte categorii de europeni care sînt numai membrii nominali ai unei religii dar nu-l cunosc pe Dumnezeu şi nu practică neprihănirea!Faptul că cruciadele sînt o dovadă a urii creştinilor faţă de musulmani, este de asemenea o prejudecată. Observaţi că cruciadele au urmat unei lungi perioade de expansiune islamică violentă în care au fost distruse mii de biserici din Nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. Musulmanii invadaseră Europa cu mult timp mai înainte ca să se organizeze cruciadele şi nu au fost opriţi decît după ce au pătruns adînc în Franţa. După cruciade, musulmanii au atacat Estul Europei şi au fost din nou opriţi, dar la zidurile Vienei. Aceasta este realitatea istorică !
Găsiţi teren comun
Nu trebuie să căutaţi mult fiindcă creştinii şi musulmanii împărtăşesc unele crezuri comune care nu le garantează părtăşia (1 Ioan 1:3), dar care totuşi pot sluji drept punct de plecare al unei discuţii constructive, unei uşi deschise pentru Evanghelie. Reuşita mărturiei creştinilor poate depinde de recunoaşterea acestor puncte comune:
1. Există doar un singur Dumnezeu (Creator şi Păstrător al tuturor lucrurilor).2. Adevărul este obiectiv, vizibil şi disponibil tuturor oamenilor.
3. Moise, Isus şi Mahomed au fost personaje istorice, reale.
4. Oamenilor le este poruncit să respecte legea morală din inima sau conştiinţa lor.
5. Dumnezeu i-a dat omului Legea (Torah-ul), Psalmii şi Evanghelia.
6. Dumnezeu este mare.Dumnezeu este un Tată iubitor
Dumnezeul Koranului (Allah) este un dumnezeu al judecăţii şi nu al harului, un dumnezeu al mîniei, nu al dragostei. El nu este descris ca fiind un Tată milos şi iubitor care sacrifică ce-i este mai scump, ci mai degrabă este descris ca fiind un stăpîn aspru şi neîndurător. Creştinul ar trebui să sublinieze faptul că Dumnezeul Bibliei ne arată o dragoste părintească, paternă. Că Lui îi pasă de oameni ca indivizi şi că noi putem să-l cunoaştem ca pe un Tată de care să nu ne fie frică:
"Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: 'Ava! adică: Tată!'" (Rom.8:15; Gal.4:6)Isus nu ne mai numeşte robi, ci "prieteni" (Ioan 15:15). Biblia învaţă că Dumnezeu este dragoste. Că cei ce sînt creştini pot avea viaţă veşnică datorită lucrării şi iubirii lui Însuşi Dumnezeu ! Ca răspuns la acestea, creştinii i se închină Lui, nu din obligaţie sau din datorie. De aceea, Apostolul Ioan a scris: "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1)
Caracterul de Tată iubitor al lui Dumnezeu ne-a fost ilustrat de Isus prin ceea ce a spus şi a făcut: "Eu sînt Păstorul cel bun (nu asprul Mahomed).
Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi" (ceea ce Mahomed nu a făcut niciodată!) (Ioan 10:11). "Dumnezeu, într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El" (Ioan 3:17) "Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3:16).
Dumnezeu este "mare" Musulmanii cred că Dumnezeu este mare într-un sens foarte diferit decît creştinii. Există două feluri de măreţii. Spre exemplu, "mare" poate să se refere la:- un împărat dintr-un palat luxos, departe de problemele zilnice ale poporului său, sau la- un strălucit student la medicină care lucrează din greu şi care merge la cei mai săraci oameni din ţară pentru a-i vindeca. Isus Hristos este cu adevărat “mare”, pentru că deşi El era Dumnezeu şi El era cel ce trebuia slujit, a renunţat la poziţia Sa pentru a se face slujitorul nostru al tuturora. În timp ce "islam" înseamnă "supunere" unui dumnezeu ce pretinde slujire, Isus Hristos a spus că: "...domnitorii Neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să i se slujeasc, ci El să slujească şi să-şi dea dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20:25-28).
În religia islamică, piramida măreţiei poate fi descrisă cu termenii: "domnitorii Neamurilor domnesc peste ele".
La urma urmei, lupta pentru măreţie şi putere care o caracterizează este o ilustrare a conceptului despre măreţia lui Allah pe care musulmanii îl au. Însă, principiul slujirii tuturora, principiu afirmat de Isus, este devastator pentru religiile unde slujirea este adusă doar vîrfului piramidei. De aceea, El a poruncit: "Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru".
Astfel, în Împărăţia lui Dumnezeu, piramida măreţiei este răsturnată, este pe dos, încît puterea sau autoritatea se află la bază, nu în vîrful ei. Adevărata măreţie este slujirea pe care Dumnezeu ne-a adus-o atunci cînd El s-a coborît la baza piramidei. El nu a venit să pretindă slujire (supunere), ci să slujească.El le-a slujit oamenilor fiindcă le-a recunoscut valoarea şi pentru răscumpărarea lor şi-a dat chiar viaţa Lui. În schimb, Allah cere ca oamenii să-şi dea viaţa pentru el.
Tendinţa religiei islamice este de a "domni" peste oameni, fiindcă nu le recunoaşte valoarea şi nu-i apreciază în felul în care Isus Hristos i-a apreciat. Isus Hristos sau Mahomed?
Deşi musulmanii sînt învăţaţi că Isus este numai un mare profet dar nu Dumnezeu Fiul, unele din versetele Koranului confirmă de fapt, Dumnezeirea lui Isus Hristos. Poate că vi se pare surprinzător, dar dacă procuraţi o traducere a Koranului puteţi verifica şi folosi cu succes următoarele referinţe:Sura 3:45-47
Isus s-a născut din fecioara Maria.Sura 19:19-
Isus a trăit o viaţă fără păcat.Sura 3:45-
Isus este Cuvîntul lui Dumnezeu.Sura 3:49-
Isus a săvîrşit multe miracole ca, vindecarea vederii unui orb, vindecarea leproşilor, şi chiar a înviat morţii.
Toate acestea fiind descrieri numai ale lui Dumnezeu. În prezentarea acestor argumente, căutaţi să daţi dovadă de discernămînt şi de sensibilitate fiindcă pentru un musulman a crede că Isus Hristos este Dumnezeu înseamnă a comite "păcatul de neiertat" (sau, shirk).În Koran (sura) 7:158, Mahomed a cerut oamenilor să-l urmeze pe el. După aceea, într-unul din versetele înşirate mai sus el a mărturisit că Isus s-a aflat printre aceia care erau cel mai aproape de Dumnezeu. Şi că El este cinstit (adică, onorat) în această lumea cît şi pe lumea cealaltă (Koran 3:45). Astfel, musulmanii înţeleg că lucrul acesta înseamnă că Isus a fost fără păcat, sfînt sau neprihănit, atribute pe care ei nu le-au pretins niciodată cu privire la Mahomed. De fapt, în mai multe pasaje din Koran putem citi că Mahomed a fost îndemnat să caute iertare pentru greşelile lui (Sura 16:61; 40:55; 42:5, 30; 47:19; 48:1-2) şi că nici o vietate/creatură vie n-ar fi rămas pe pămînt dacă Dumnezeu le-ar fi pedepsit pentru nelegiuirea lor. Putem citi că una din victoriile militare ale lui Mahomed i-a slujit de asigurare pentru iertarea păcatelor sale atît din trecut cît şi din viitor. Pentru ca un musulman să nege aceste lucruri înseamnă a nu cunoaşte ceea ce propria lui scriere sfîntă afirmă. Despre Mahomed nu se spune că a fost fără păcat, în timp ce despre Isus se spune acest lucru şi pe deasupra că este viu în ceruri, aproape de Dumnezeu, în prezent!
Contrastul dintre cei doi poate fi şi mai reliefat prin a menţiona că mormîntul lui Mahomed se află astăzi în Medina, pe cînd Hristos este viu în ceruri şi împreună cu Dumnezeu.
În Koran (2:253; 3:45-49; 4:158, 171; 5:49; 19:33; 89:22) se observă că Isus este numit Mesia, că a fost născut din fecioară, că este printre cei neprihăniţi şi printre cei mai aproape de Dumnezeu. De asemenea că, a primit putere de la Duhul Sfînt, că a făcut toate aceste miracole deja menţionate, că şi-a proorocit propria Sa moarte şi înviere, că a fost numit Cuvîntul lui Dumnezeu şi un Spirit de la Dumnezeu. Se mai spune că El (Isus) se va întoarce împreună cu miile de îngeri pentru a judeca lumea. Toate aceste descrieri scot în evidenţă o clară imagine a unui Hristos care a fost mai mult decît un profet şi că a fost chiar în termeni ai Koranului, superior lui Mahomed.
Deci, chiar folosind Koranul puteţi dovedi unui musulman că Isus Hristos este mai mare decît Mahomed. Dacă nu posedaţi o copie a lui, puteţi cel puţin să-i indicaţi musulmanului cu care staţi de vorbă cîteva dintre aceste versete ale Koranului care contrazic ceea ce sînt învăţaţi, dar care îi obligă să facă o alegere între Isus Hristos şi Mahomed. Să aleagă viaţa sau moartea!
Reverendul Pfander, care a fost înainte un musulman, a scris în 1935, "The Balance of Truth", o carte recunoscută ca fiind de referinţă pentru evanghelizarea musulmanilor, a formulat acest îndemn:
"Alegerea este între: Cel care a făcut bine (Isus) sau cel care este numit Profetul cu Sabie (Mahomed); între Cel ce-a spus, “Iubeşte-ţi duşmanii” (Isus) şi cel ce-a zis, “Ucide-ţi duşmanii şi duşmanii lui Dumnezeu”; între Cel ce s-a rugat pentru duşmanii Săi (Isus) şi cel ce a făcut ca cei ce l-au denigrat să fie ucişi (Mahomed)."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu