duminică, 26 iunie 2011

TRUSA DE INMORMANTARE

         O noua inventie a iubitilor nostri parinti ortodocsi care in vremuri de criza ne usureaza eforturile de a trimite pe lumea cealalta oameni pregatiti MATERIAL, daca tot pleaca nepregatiti SPIRITUAL.
Iata "oferta" asa cum este ea prezentata pe http://www.ortodoxmall.ro/?prodID=95

Biblia ne lamureste

TRUSA INMORMANTARE
 Cod produs: 95
Autor: PRODUS ROMANIA
Stare: Promotie
Pret vechi: 15.00 Lei
Pret: 12.00 Lei
Produsul face parte din categoria CONSUMABILE
Vizitati si alte produse din aceasta categorie
Descriere: Trusa contine catuie,carbune, tamaie,toiag ceara, cruce ceara, iconita , carte pentru pomeniri si suport lumanari din carton.

 

        “Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri: dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.” “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune.” Eclesiastul 9:5, 6, 10. “Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii.” Psalmii 115:17.
          După moarte un om: se întoarce în ţărână (Psalmi 104:29), nu ştie nimic (Eclesiastul 9:5), nu mai face planuri (Psalmi 146:4), nu mai are de a face cu nimic de pe pământ (Eclesiastul 9:6), nu trăieşte (2 Regi 20:1), aşteaptă în mormânt (Iov 17:13) şi nu îşi mai continuă nici o activitate (Iov 14:1, 2).
        Este adevărat că Biblia vorbeşte despre sufletul “nemuritor,” “imortal”? (1 Timotei 1:17 )
        Nu, sufletul nemuritor, imortal nu este menţionat în Biblie. Cuvântul “nemuritor” se găseşte numai o dată în Biblie şi se referă la Dumnezeu (1 Timotei 1:17).
         Ce se întâmplă când moare cineva?
        “Până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” Eclesiastul 12:7.

        Si totusi au nevoie mortii de ceva anume pe lumea cealalta care de fapt nu exista. Spiritul tradus ca duh sau suflare de viata se intoarce la Dumnezeu si el nu este de natura materiala deci nu vede nu simte si nu are nevoie de obiecte de cult. Cel mort asteapta prin duhul intors la Dumnezeu, dupa credinta si faptele cat a fost in trup material rasplata invierii si a revenirii lui Isus.

Sa ne amintim de geniul lui Eminescu


       O poezie izbitor de actuala , Imparat si Proletar a marelui Mihai Eminescu vreau sa v-o dedic si sa va invit sa va bucurtati alaturi de mine de mesajul ei …

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânşii – ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie braţe tari,
A statelor greoaie cară trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân.

De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.

Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâne,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine…
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie – virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte… Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.

Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!

Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecţiei umane şi ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!

Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârşit.

Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.

O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias’;
Nimic… Locul hienei îl luă cel vorbăreţ,
Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ.
Formele se schimbară, dar răul a rămas.

Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
Plăcerile egale, egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.

Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu