OBICEIURI PAGANE DE CRACIUN

“Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.”(1Timotei 4:7)

                                          

IATA CUM SARBATORESTE NOUL BABILON (LUMEA IN CARE TRAIM) "CRACIUNUL"

           CRĂCIUNUL – 25 DECEMBRIE – este ziua desemnată în calendarele noastre ca ziua naşterii lui Cristos. Dar este aceasta cu adevărat ziua în care S-a născut El? Au obiceiurile de astăzi din acest anotimp o origine creştină? Sau Crăciunul este un alt exemplu de amestec între păgânism şi creştinism?

            O privire aruncată asupra cuvântului „Christmas” („Crăciun” în engleză) indică faptul că este un amestec. Deşi include Numele lui Cristos („Christ”), menţionează şi „liturghia” („Mass”). Dacă luăm în considerare toate ceremoniile perfecţionate, rugăciunile pentru cei morţi, ritualurile transsubstanţierii şi complicatele ritualuri ale liturghiei romano-catolice, poate oare cineva să facă cu adevărat legătura între acestea şi Isus din Evanghelii? Viaţa şi lucrarea Sa n-au fost împovărate cu un astfel de ritualism. La fel ca Pavel, ne temem că unii s-au stricat „de la simplitatea care e în Cristos” (2.Cor.11:3) datorită influenţei păgâne asupra unor lucruri cum ar fi liturghia. Dacă privim chestiunea din această perspectivă, cuvântul „Christ-mass” este o contradicţie în sine.

        Cât priveşte adevărata dată a naşterii lui Cristos, ziua de 25 decembrie trebuie pusă sub semnul întrebării. Când S-a născut Isus, “în acelaşi ţinut erau nişte păstori care stăteau pe câmp, păzindu-şi turma în timpul nopţii” (Lc.2:8). Păstorii din Palestina nu stăteau pe câmp în miezul iernii! Adam Clarkea scris: „Deoarece aceşti păstori încă nu-şi duseseră acasă turmele, se poate presupune că luna octombrie încă nu începuse şi că, prin urmare, Domnul nostru nu S-a născut în 25 decembrie, când turmele nu mai stăteau afară pe câmp… Tocmai din acest motiv ar trebui să se renunţe la decembrie ca lună de naştere a lui Isus”.

          Cu toate că Biblia nu ne spune în mod expres data naşterii lui Isus, sunt indicii că a fost probabil în toamna acelui an. Ştim că Isus a fost crucificat primăvara, în timpul Paştelui (Io.18:39). Socotind că lucrarea Sa a ţinut trei ani şi jumătate, lucrul acesta ar plasa începutul lucrării Sale toamna. Pe atunci, El avea cam treizeci de ani (Lc.3:23), vârsta recunoscuta pentru ca un bărbat să poată deveni oficial preot sub Vechiul Testament (cf. Num.4:3). Dacă El a împlinit treizeci de ani toamna, atunci naşterea Lui a avut loc toamna, în urmă cu treizeci de ani.

           Pe vremea naşterii lui Isus, Iosif şi Maria plecaseră la Betleem să se înscrie. Nu există nici un document care să indice că înscrierea s-a făcut în miezul iernii. Un timp mai logic al anului ar fi fost toamna, la sfârşitul secerişului. Dacă aşa au stat lucrurile, la Ierusalim ar fi avut loc sărbătoarea corturilor, fapt care ar explica de ce s-a dus Maria împreună cu Iosif (cf. Lc.2:41). Aceasta ar explica şi de ce nici chiar la Betleem „nu era cameră în han” (Lc.2:7). Potrivit lui Josefus, Ierusalimul era în mod normal un oraş de 120.000 locuitori, dar în timpul sărbătorilor, câteodată se adunau până la două milioane de evrei. Mulţimi atât de mari nu numai că umpleau Ierusalimul, dar şi localităţile din jur, inclusiv Betleemul, care se află la numai opt kilometri spre sud. DacăMaria şi Iosif făceau călătoria atât ca să participe la această sărbătoare, cât şi ca să se înscrie, aceasta ar plasa naşterea lui Isus toamna.

              Nu este esenţial să ştim data exactă în care S-a născut Cristos - principalul fapt fiind, desigur, acela că S-a născut! Luând parte la Cina Domnului, primii creştini au comemorat moartea lui Cristos (l.Cor.11:26), dar nu avem nici o mărturie a vreunei datini speciale legată de naşterea Sa. The CatholicEncyclopedia spune: „Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”.

          Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului 4. Totuşi, în secolul 5, după cum subliniază The Encyclopedia Americana, s-a dat ordin ca naşterea lui Cristos să fie pentru totdeauna sărbătorită în această dată, chiar dacă ea era ziua vechii sărbători romane a naşterii lui Sol, unul din numele zeului-soare!”

            Frazer spune: „Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui - mitraismul… Această sărbătoare de iarnă a fost numită ,Naşterea’ – ,Naşterea soarelui’”. Oare această sărbătoare păgână a fost responsabilă pentru alegerea de către biserica romano-catolică a zilei de 25 decembrie? Vom lăsa să răspundă The CatholicEncyclopedia. „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie”!

             Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! „Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Cristoscu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul bazilicii apostolilor, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea”.

              Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. “În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare”. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica romano-catolică l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.

          Câteva din obiceiurile de Crăciun din zilele de azi au fost influenţate de Saturnalia romană. „Este cunoscut de toţi”, spune un scriitor, „că mare parte din lucrurile pe care le asociem cu sezonul Crăciunului – sărbători, oferirea de cadouri şi sentimentul general de bunăstare – nu este altceva decât moştenirea lăsată de sărbătoarea romană de iarnă a Saturnaliei…rămăşiţe din păgânism”.

            Tertulian a menţionat că practica schimbului de cadouri a fost o parte a Saturnaliei. Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri. Israeliţii îşi ofereau cadouri unul altuia în timpul sărbătorilor – chiar şi în sărbătorile ţinute doar ca un simplu obicei (Est.9:22). A face însă o legătură între cadourile de Crăciun cu acele daruri aduse lui Isus de magi nu este corect. Atunci când au venit magii, Isus nu mai „zăcea într-o iesle” (ca atunci când au venit păstorii), ci Se afla într-o casă (Mt.2:9-11). Putea să fi trecut destul timp de la naşterea Sa. De asemenea, desigur, ei şi-au adus darurile lui Isus, nu unul altuia!

              Pomul de Crăciun, aşa cum îl ştim noi, datează doar de câteva secole, deşi ideile privitoare la pomii sacri sunt foarte vechi. O veche legendă babiloniană spune despre un pom permanent verde, care a crescut dintr-un trunchi de copac mort. Vechiul trunchi îl simboliza pe Nimrod cel mort, noul pom permanent verde simboliza faptul că Nimrod a revenit la viaţă în persoana lui Tamuz! Printre druizi, sacru era stejarul, printre egipteni era palmierul, şi la Roma era bradul, împodobit cu boabe roşii în timpul Saturnaliei! Se credea că zeul scandinav, Odin, dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor de Crăciun celor care se apropiau de bradul lui sacru.” În cel puţin zece referinţe biblice, pomul verde este asociat cu idolatria şi închinarea falsă (l.Re.14:23, etc.). Deoarece toţi pomii sunt verzi cel puţin o parte a anului, menţiunea specială de „verde” se referă probabil la pomii permanent verzi.

“Împodobirea bradului”, de Ludwig Richter (1803).

         Luând în considerare toate aceste lucruri, este interesant să comparăm o afirmaţie făcută de Ieremia cu obiceiul de astăzi al împodobirii unui pom în perioada Crăciunului. „Obiceiurile oamenilor sunt deşarte: căci unul taie un copac în pădure, lucrarea mâinilor unui meşter cu toporul. Ei îl acoperă cu argint şi cu aur, îl înţepenesc cu cuie şi ciocane ca să nu se mişte. Ei stau drept ca palmierul, dar nu vorbesc” (Ier.19:3,4).

         Oamenii din vremea lui Ieremia, după cum arată contextul, făceau de fapt un idol dintr-un pom, cuvântul „meşter” fiind nu doar un simplu tăietor de lemne, ci unul care dăltuia idoli (Is.40:19,20; Os.8:4-6). Cuvântul „topor” se referă aici concret la o unealtă de sculptură. Citând acest pasaj din Ieremia, nu vrem să tragem concluzia că cei care pun astăzi pomi de Crăciun în casele sau bisericile lor se închină acestor pomi.     

         Totuşi, asemenea obiceiuri ne furnizează exemple vii ale modului în care s-au făcut amestecurile.

Se recunoaşte în general că ziua de 25 decembrie nu a fost data reală la care S-a născut Isus şi că multe din obiceiurile de Crăciun din ziua de azi derivă din origini precreştine. Înseamnă atunci că ar trebui ca, în timpul acestei perioade, creştinii să refuze participarea la mese împreună cu familia şi cu prietenii? Ar trebui oare misiunea noastră în viaţă să fie o cruciadă anti-Crăciun? Corect sau greşit, Crăciunul este o zi bine fixată în calendarul nostru şi, luând în considerare toate datele, este evident că sunt multe cauze mai folositoare decât încercările de a desfiinţa această sărbătoare. Comunismul, cu rădăcinile lui ateiste, a desfiinţat Crăciunul în ţările în care a ajuns la putere. Organizaţii ateiste, datorită opoziţiei lor faţă de orice exprimare religioasă, au intentat procese în încercarea lor de a pune în afara legii activităţile de Crăciun din şcolile publice (împreună cu citirea Bibliei şi rugăciunea). Dacă creştinii ar întreprinde asemenea acţiuni cum ar fi boicotarea şcolilor, prin scoaterea din şcoli a copiilor lor pe perioada Crăciunului – ca să nu ia parte la programe şi piese de teatru – s-ar pune fără să vrea de aceeaşi parte cu ateii! O împotrivire fanatică faţă de Crăciun poate produce suferinţe inutile în familii şi între prieteni şi ar alimenta criticile lipsei de înţelegere şi dezbinările.    Datorită vulnerabilităţii unice, este limpede că este indicat un echilibru convenabil, o evitare a extremelor.